el mai apăsat.
Liniștea a devenit apăsătoare.
În cele din urmă, bărbatul care urma să închidă sicriul a oftat și a ridicat capacul.
Toți s-au apropiat încet.
Aerul părea greu.
Trupul era acolo, învelit.
Tatăl a dat la o parte ușor materialul de pe față.
A privit.
A clipit.
A mai privit o dată.
Și, deodată, s-a tras înapoi ca ars.
„Nu… nu e ea…”
Un val de șoc a străbătut încăperea.
„Cum adică?”
„Nu e ea!” a strigat el, cu vocea tremurândă. „Hainele sunt ale ei… dar femeia asta…