nu e soția mea!”
Oamenii au început să murmure din nou, dar de data asta neliniștiți.
Cineva a spus:
„Atunci… unde e ea?”
Tatăl și-a luat haina fără să mai stea pe gânduri.
„La râu.”
A fugit.
Câțiva bărbați au plecat după el.
Ajunși la apă, au început să caute.
Strigăte.
Pași prin noroi.
Timpul trecea.
Și apoi—
„Aici! Aici!”
Un vecin a arătat spre niște trestii.
Acolo… printre crengi și apă…
o mână.
Au tras cu grijă.
Și au scos-o.
Slabă. Udă. Dar vie.
Femeia a început să tușească,