Un fior a trecut prin spatele tuturor.
Unchiul băiatului a făcut un pas în față.
„E copil… nu știe ce vorbește.”
Dar Mihăiță s-a apropiat de sicriu și a pus mâna pe marginea lui.
„Nu e mama mea…”
Vocea lui nu mai era speriată.
Era sigură.
Tatăl a rămas nemișcat.
Ceva… ceva din felul în care a spus copilul acele cuvinte i-a strâns inima.
A privit din nou sicriul.
Pentru prima dată, a simțit îndoiala.
„Deschideți-l…”
Câțiva oameni au tresărit.
„E prea târziu, s-au făcut toate rânduielile…”
„Deschideți-l!” a spus