o domnișoară, i-a răspuns bătrâna, și pentru o clipă i-au strălucit ochii.
Atunci am înțeles ceva ce nu mai știusem să văd de ani de zile.
Eu venisem acolo crezând că le aduc eu ceva. Un ban, niște portocale, un colț de cozonac. Crezusem că sunt cea care dăruiește. Și, când colo, ele îmi puneau dinainte ceașca cea bună, ținută în vitrină pentru zile mari, îmi turnau ceai cu mâna tremurândă și îmi dădeau, fără să știe, exact lucrul pe care îl pierdusem eu prin alergătura mea după șuncă și