atunci cum trebuie, știți? — zise Ilia.
Rita zâmbi cu subînțeles.
— Stați să vă spun eu acum ceva, că o să trebuiască să-mi mulțumiți din nou. Chiar dacă am riscat mult, am făcut-o pentru că am simțit că trebuie.
Fata îi povesti tot ce știa: despre așa-zisul lui tată, despre medicamentele cu care îl îndopau, despre ea, despre sarcina ei. Avea nevoie să-și descarce sufletul în fața cuiva.
Ilia asculta atent, fără să o întrerupă. A tăcut un timp, apoi a început și el să-și spună povestea:
— Nu e tatăl meu.