Radu a apucat plicul cu un gest nervos.
Îl recunoșteam. Era genul acela de plic pe care nu vrei să-l primești niciodată.
Carmen stătea lângă el, cu brațele încrucișate, deja pregătită să mă facă în toate felurile.
Dar când Radu a scos prima foaie și a început să citească, ceva s-a schimbat.
Fața i s-a albit.
Apoi a început să clipească des, ca și cum nu înțelegea ce vede.
„Ce prostii sunt astea?” a mormăit.
„Nu sunt prostii,” am spus calm. „Sunt acte.”
Era contractul de credit.
Doar pe numele