că, după ce ne întorseserăm de la mare, găsisem rama într-un sertar.
Costel îmi spusese că o dărâmase din greșeală când făcuse curățenie.
Nu fusese nicio greșeală.
— Unde mergi acum? am întrebat.
Larisa a ridicat din umeri.
— Probabil la sora mea. După ce i-am spus că plec pentru Costel, nu știu dacă o să mă primească.
Am privit trolerul.
— Nu rămâi aici.
— Înțeleg.
— Dar înainte să pleci, trimite-mi conversațiile și fotografiile.
A făcut-o.
La ușă s-a întors.
— Elena… chiar n-am știut.
Am studiat-o câteva secunde.
Încă eram furioasă pe ea.