Victor fusese aproape ca un fiu pentru ea.
Îl crescuse în multe veri.
Îi făcuse mâncare.
Îi spălase hainele.
Îi dăduse bani când rămăsese fără serviciu.
Și el alesese tocmai casa ei pentru că inocența unei femei bătrâne îi putea servi drept acoperire.
În primăvara următoare, Maria plantă din nou cartofi.
Vecina de peste drum veni la gard.
— După ce ai găsit anul trecut, eu n-aș mai săpa niciodată acolo.
Maria ridică din umeri.
— Și ce vrei să fac? Să cumpăr cartofi toată viața din cauza prostiilor