O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

n-am putut s-o las acolo, pe peron, cu borcanul în brațe și cu adresa scrisă pe un bilet îndoit de-atâta purtat prin buzunar.

 

— Vin și eu până vă las cu bine, am zis.

 

Taxiul ne-a dus la un bloc din cartierul Mărăști. Am urcat cu ea la etajul trei, cu plasele, oprindu-ne pe fiecare palier să-și tragă sufletul. La ușa cu numărul pe care-l ținea pe bilet s-a oprit, și-a netezit haina cu palmele, a mai potrivit o dată nodul basmalei și a sunat.

 

Am auzit pași