O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

lume, unul la Torino, și cum a rămas ea singură în casa aia mare, cu caprele și cu ograda.

 

— Poate n-o să-i pice bine că vin neanunțată, a zis la un moment dat, și degetele i s-au dus iar la nodul basmalei. Dar sunt mama lui. Mama nu are nevoie de invitație.

 

Mi-a rămas propoziția asta în minte toată ziua.

 

Când am ajuns la Cluj, am ajutat-o să coboare. I-am făcut semn unui taxi din stație și am pus plasele în portbagaj. Aveam ședința mea, întârziasem, dar