O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

buzunar și a strâns iar borcanul la piept.

 

— Da’ știu eu cum arată nepoții mei și fără poză, a zis, mai mult pentru ea.

 

Am mers așa vreo două ore. Mi-a povestit despre capre, despre puloverul pe care i-l împletise lui Costel din lână de la oile ei — „că ăla nu gâdilă ca ăstea din magazin” — și l-a scos să mi-l arate, un pulover gros, cenușiu, cu lâna aspră, care mirosea a casă și a fum. Mi-a povestit cum a crescut trei copii, cum doi sunt duși în