O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

mine.

 

— Uite, aici am pozele. Cu el, cu nevastă-sa, cu nepoții. Stai să ți-i arăt.

 

A apăsat pe un buton, pe altul. Ecranul a rămas negru. L-a scuturat, l-a mai apăsat o dată.

 

— Vai de mine, s-a descărcat. Iar am uitat să-l pun la încărcat. Îl ține fata vecinei încărcat pentru mine, că eu nu mă pricep.

 

A rămas cu telefonul mort în palmă, întorcându-l pe-o parte și pe alta, de parcă avea să pornească singur dacă îl privea destul. Apoi l-a pus la loc în