O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

uitat pe geam, la stâlpii care fugeau.

 

— Nu i-am spus că vin.

 

M-am uitat la ea.

 

— Nu i-ați spus?

 

— Nu. A făcut un semn cu mâna, ca și cum ar fi alungat o muscă. Vreau să-i văd fața când mă găsește în ușă. Dacă-l sun, zice „lasă, mamă, că vin eu”, și tot amână, și amână. De Paștele de anul trecut a fost ultima oară pe-acasă. Un an și mai bine.

 

A scos din buzunarul hainei un telefon vechi, cu butoane, și l-a întors spre