O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

mare și străin, în care băiatul ei trăia o viață despre care ea nu știuse nimic.

— De-aia venea tot mai rar, a zis la un moment dat, mai mult pentru ea. Nu că nu voia. Nu voia să-mi spună.

 

Când am ajuns, Costel era deja jos, în fața blocului. Un bărbat de vreo 44 de ani, înalt, cu barbă, cu un tricou mototolit și cu părul nepieptănat, de om care nu-și mai dăduse de mult seama cum arată. Când a văzut taxiul oprind, a venit repede și a deschis