mutat, pentru corespondență.
Drumul până la Grigorescu
Vecina a intrat și s-a întors cu un petic de hârtie. Am format eu numărul, de pe telefonul meu, că al Vetei zăcea mort în buzunar. A sunat lung. O dată, de două ori, de trei ori. Nimic. Am mai încercat o dată. Într-un târziu, când eram gata să închid, s-a auzit o voce de bărbat, obosită, prudentă, de om care nu vrea să răspundă la numere necunoscute.
— Alo?
— Bună ziua, sunteți Costel? am zis. Sunt un om de pe tren. E