a zis la un moment dat, și degetele i s-au dus iar la nodul basmalei. Dar sunt mama lui. Mama nu are nevoie de invitație.
Mi-a rămas propoziția asta în minte toată ziua.
Când am ajuns la Cluj, am ajutat-o să coboare. I-am făcut semn unui taxi din stație și am pus plasele în portbagaj. Aveam ședința mea, întârziasem, dar n-am putut s-o las acolo, pe peron, cu borcanul în brațe și cu adresa scrisă pe un bilet îndoit de-atâta purtat prin buzunar.
— Vin și eu până vă las cu