O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

mers așa vreo două ore. Mi-a povestit despre capre, despre puloverul pe care i-l împletise lui Costel din lână de la oile ei — „că ăla nu gâdilă ca ăstea din magazin” — și l-a scos să mi-l arate, un pulover gros, cenușiu, cu lâna aspră, care mirosea a casă și a fum. Mi-a povestit cum a crescut trei copii, cum doi sunt duși în lume, unul la Torino, și cum a rămas ea singură în casa aia mare, cu caprele și cu ograda.

— Poate n-o să-i pice bine că vin neanunțată,