Că voise o viață stabilă.
Că îi spusese Mariei că murisem pentru că nu voia să riște să mă caute.
Maria Andreea asculta în tăcere.
La final, a închis telefonul și a rămas câteva secunde fără să spună nimic.
Apoi s-a uitat la mine.
— „Ai… ai poze cu mine?”
Am zâmbit pentru prima dată după foarte mulți ani.
Am scos din geacă portofelul vechi și rupt.
În el era aceeași fotografie pe care o purtasem peste trei decenii.
Ea, la doi ani, cu înghețată pe față și râzând.
Maria Andreea