unde suntem, însă, după atât de mulți ani, îi fusese rușine să apară dintr-odată în viața noastră. Se temea că fetele o vor urî și că eu nu o voi crede niciodată.
Am terminat de citit în liniște.
— Tată… e adevărat? a întrebat Ioana.
Am dat din cap încet.
— Nu știu. Dar trebuie să aflăm.
A doua zi dimineață am mers împreună la secția de poliție. Am dus scrisoarea și am cerut să fie verificată. Un polițist mai în vârstă a rămas surprins când a auzit numele Andreei.
După câteva