Pentru prima dată după săptămâni, privirea ei era limpede.
— Nu mă mai doare — a spus încet. — Parcă… s-a luat o piatră de pe capul meu.
Alexandru s-a prăbușit pe scaun.
Lacrimile au curs fără să le poată opri.
Ana s-a retras un pas.
— O să mai doarmă acum — a spus. — Dar mâine… mâine trebuie să vorbiți. Să scoată tot ce a ținut în ea.
Alexandru a scos din portofel un teanc de bani.
— Luați… vă rog.
Ana a clătinat din cap.
— Nu pentru bani am făcut asta. Dar… dacă vreți…