bine. Suntem împreună. Fiul nostru este sănătos. Părintele Gabriel a spus că ceremonia va fi simplă.
Simplă.
Cuvântul acela avea să mă doară mult timp.
Am intrat în biserică, iar mama mea stătea în primul rând, într-o rochie albastru-argintie, prea elegantă pentru un botez de familie. Tatăl meu, Alfredo, era lângă ea și privea fix spre altar.
Când Isabel mi-a zâmbit, am simțit un gol în stomac. Nu era zâmbetul unei bunici emoționate. Era zâmbetul cuiva care își vede planul intrând în ultima etapă.
Apoi a luat microfonul.
—Julián Herrera