răspunsesem.
Atunci zâmbise. Un zâmbet subțire, fără căldură.
—O să te răzgândești.
Nu m-am răzgândit.
În dimineața botezului, în încăperea mică din spatele altarului, încercasem să potrivesc gulerul de dantelă al hăinuței copilului. Avea cusută pe margine o mică roată de aramă, desprinsă din vechea trusă de scule a lui don Teodoro. Era singurul lucru pe care Esteban îl păstrase de la el. O prinsesem acolo ca pe un talisman.
—Ro, tremuri, mi-a spus Esteban, uitându-se la mine prin oglindă.
—Nu tremur.
—Te cunosc.
Mi-a sărutat fruntea.
—O să fie