Mama mea a schimbat numele fiului meu în fața altarului, iar când am ridicat vocea, zâmbetul ei a dispărut

răspunsesem.

Atunci zâmbise. Un zâmbet subțire, fără căldură.

—O să te răzgândești.

Nu m-am răzgândit.

În dimineața botezului, în încăperea mică din spatele altarului, încercasem să potrivesc gulerul de dantelă al hăinuței copilului. Avea cusută pe margine o mică roată de aramă, desprinsă din vechea trusă de scule a lui don Teodoro. Era singurul lucru pe care Esteban îl păstrase de la el. O prinsesem acolo ca pe un talisman.

—Ro, tremuri, mi-a spus Esteban, uitându-se la mine prin oglindă.

—Nu tremur.

—Te cunosc.

Mi-a sărutat fruntea.

—O să fie