Pe ecran, la început, nu se mișca nimic. Doar lumina rece din tavan și masa metalică pe care zăcea mireasa.
Infirmiera își ținea respirația. Își auzea propriile bătăi ale inimii mai tare decât orice sunet din înregistrare.
Și atunci s-a întâmplat. Pieptul fetei s-a ridicat clar. Nu o dată. De două ori.
Apoi mâna dreaptă s-a mișcat. Degetele s-au strâns încet, ca și cum ar fi vrut să apuce aerul.
Infirmiera a simțit cum i se taie picioarele.
— Doamne… e vie…
Nu a mai stat pe gânduri. A fugit spre sală, aproape izbucnind în plâns.
Când a deschis ușa, fata respira deja vizibil. Slab, dar respira.
— Mă auzi? a spus, apropiindu-se. Dacă mă auzi, clipește.
După câteva secunde care au părut o veșnicie, pleoapele miresei au tremurat.
Și s-au deschis.
Privirea era încețoșată. Speriată.
— Unde… sunt? a șoptit abia auzit.
Infirmiera a simțit că o podidește plânsul.
— Ești la spital. Ești în siguranță.
A apăsat butonul de alarmă și a strigat pe hol. De data asta nu a mai cerut voie nimănui.
Medicii au venit în fugă. Au pus aparate, au verificat din nou pulsul, tensiunea, respirația.
Inima bătea.
Slab, dar bătea. S-a făcut liniște în încăpere. Nimeni nu mai comenta nimic.
Doctorul care o contrazisese a rămas nemișcat câteva clipe.
— Pregătiți Terapia Intensivă, a spus în cele din urmă, cu voce joasă.
În câteva ore, vestea s-a răspândit prin tot spitalul.
Mireasa, Andreea, fusese declarată moartă în urma unei intoxicații severe. Intrase într-o stare rară, aproape imposibil de depistat fără monitorizare îndelungată. Pulsul devenise atât de slab încât părea inexistent.
La nuntă, în mijlocul muzicii și al invitaților, se prăbușise lângă masa cu sarmale și cozonac. Oamenii au crezut ce era mai rău.
Logodnicul ei, Mihai, nu plecase de la spital. Stătea pe o bancă, cu cămașa încă mototolită, cu cravata desfăcută.
Când medicul a ieșit și i-a spus:
— E vie.
Mihai nu a înțeles.
— Cum adică… vie?
— Inima ei bate.
Bărbatul s-a sprijinit de perete. Ochii i s-au umplut de lacrimi pentru prima dată.
