Mama mă avertiza mereu: „Să nu stai în poala bunicului.” Într-o zi am făcut-o oricum

și a închis ochii. M-am speriat. — Bunicule? El îi deschise imediat. — Sunt aici. Apoi îmi întinse mâna. — Nu trebuie să dormi lângă mine dacă nu vrei. Voiam doar să nu privesc singur ultima mea ploaie de stele. M-am așezat pe salteaua mea și l-am prins de mână. Mama s-a așezat între noi.

Dimineața, bunicul era încă acolo. Când m-am trezit, bea ceai și se certa cu mama fiindcă pusese prea puțină miere. Am început să râd atât de tare încât au râs și ei. Nu a murit în ziua aceea,