Mama mă avertiza mereu: „Să nu stai în poala bunicului.” Într-o zi am făcut-o oricum

de mare. Una dintre pagini avea încercuită data acelei nopți. Bunicul aflase că urma să fie vizibilă o ploaie de meteori și își dorise să o vedem împreună. Fusese pasiunea lui încă din tinerețe. Telescopul acela aparținuse tatălui lui.

Puțin după miezul nopții, prima dâră luminoasă traversă cerul. — Uite! am strigat. Bunicul râse încet. În următoarea oră am stat toți trei acolo, înveliți în pături. Din când în când, câte o lumină tăia întunericul, iar bunicul îmi spunea povești despre constelații. La un moment dat, și-a sprijinit capul de perete