Mama m-a întâmpinat după cinci luni cu: “Ai găsit și tu timp să vii pe la noi?” Am înghițit reproșurile până când am întrebat unde este tata — iar răspunsul ei m-a făcut să înțeleg că familia mea îmi ascundea ceva mult mai grav decât supărarea lor.

privit mult timp pe geam.

— Să nu-ți fie milă de mine, mi-a spus.

— Nu-mi este.

S-a întors surprins.

— Mi-e frică pentru tine. E altceva.

A zâmbit.

— Așa mai merge.

Boala nu a dispărut pentru că noi ne împăcaserăm.

Au urmat luni grele, tratamente, zile bune și zile în care tata abia avea putere să vorbească.

Dar nu le-am mai trăit separat.

Și nici eu nu m-am mai simțit o străină când intram pe poartă.

Într-o duminică, câteva luni mai târziu, am ajuns acasă și mama a ieșit pe trepte.

M-am