pregătit instinctiv pentru:
“În sfârșit ai venit.”
Dar n-a spus-o.
A venit la mine, mi-a luat geanta din mână și m-a îmbrățișat.
— Mi-a fost dor de tine.
Atât.
Patru cuvinte pe care le așteptasem ani întregi.
Din ușă, Mihai a strigat:
— Să știi că eu n-am de gând să te îmbrățișez.
— Nici nu speram.
— Dar am făcut cafea.
— Atunci te iert.
Tata râdea din bucătărie.
Am intrat.
Casa era aceeași.
Aceeași masă, aceeași curte, aceiași oameni încăpățânați.
Dar ceva se schimbase.
Multă vreme crezusem că distanța dintre mine și familia