simplu și părul prins neglijent. Obosită după tură, dar cu ochii calzi.
„Bună ziua,” a spus politicos.
Mama a privit-o lung.
Apoi iar prin casă.
Canapeaua nu era scumpă, dar era curată. Biblioteca era plină. Pe raftul de sus stătea diploma mea, înrămată simplu, nu aurită cum și-ar fi dorit ea.
„Tu… arăți bine,” a spus mama, aproape în șoaptă.
„Sunt bine,” i-am răspuns.
Și era adevărat.
Nu aveam vilă în nordul Bucureștiului.
Nu conduceam mașină de lux.
Dar aveam seri liniștite. Duminici în parc. O mână mică strecurată în