a mea când traversam strada.
Mama a făcut câțiva pași prin sufragerie.
A atins spătarul unui scaun, ca și cum verifica dacă e real.
„Credeam că o să te chinui,” a spus încet. „Că o să regreți.”
„M-am chinuit,” i-am răspuns. „Dar nu din cauza lor. Din cauza ta.”
S-a uitat la mine pentru prima dată fără armura aceea rece.
„Te-am vrut sus,” a spus. „Într-un loc unde nimeni nu te poate atinge.”
„Sunt sus,” am spus. „Doar că nu pe scara pe care ai ales-o tu.”
Matei s-a apropiat