Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

șanțului, și s-a îndreptat de spate cu o strâmbătură scurtă de durere.

— Da, a spus. Dar tu n-ai vrut să afli.

— Cum să nu fi vrut? Nu mi-ai spus nimic!

— Ți-am spus, a zis ea calm. Sau am încercat.

În clipa aia am auzit portiera. Raluca cobora din mașină, impecabilă, cu rochia ei crem fără un fir de praf, cu unghiile lăcuite, cu parfumul acela scump care se bătea cap în cap cu mirosul de bălegar și de fum al uliței.

— Ce se întâmplă aici? a întrebat, uitându-se la Ileana