Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

rea decât ura. Era liniște.

— Tu… am început, și nu mi-a ieșit vorba.

— Eu, a zis ea. Cum vezi.

M-am uitat la burtă și n-am fost în stare să întreb altceva decât o singură prostie:

— În ce lună ești?

— A 9-a, a spus. Zilele astea.

Am făcut socoteala în cap, acolo, în plin drum, cu inima bătându-mi în urechi. 8 luni de când plecasem. 9 luni de sarcină. Mi s-a tăiat respirația.

— Al meu? am întrebat în șoaptă.

Ileana n-a plâns. N-a țipat. A pus lemnele jos, încet, pe muchea