actul fetiței. Nu în capul meu, ca pe o greșeală — pe hârtie, în fața legii, cu semnătura mea.
Raluca nu s-a mai întors și nici eu nu m-am dus. I-am virat banii de arvună, până la ultimul leu, și n-am mai vorbit niciodată. Am aflat, prin cineva, că s-a măritat un an mai târziu, cu altul, la oraș. Sper să fie fericită. Zău. Dar nu cu prețul care era să mă coste pe mine copilul.
Acum, seara, când tai lemne în curte și o aud pe Ileana cântând încet fetiței