Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

tonul, mai moale, mai calculat.

— Andrei, gândește-te bine. Peste 2 luni avem nunta. Am dat arvuna. Am invitat lumea. Ai un serviciu bun la oraș, un apartament, un viitor. Vrei să lași totul pentru o casă cu mușcate în geam și o femeie care taie lemne? O să te trezești peste un an că regreți.

Și atunci am înțeles ceva simplu. Că regretul de care se temea ea nu era regretul meu. Regretul meu adevărat era deja acolo, în tinda aia, în cele trei mesaje necitite, în 8 luni în