care copilul meu crescuse fără să știu de el.
— Ia mașina, am spus.
— Poftim?
— Ia mașina și du-te. Anulează ce e de anulat. Îți dau banii de arvună, tot, nu-mi datorezi nimic. Dar eu rămân aici.
Raluca a rămas cu gura căscată. Apoi a râs, un râs urât, ascuțit.
— O să te întorci în 3 zile. O să te sature sărăcia asta și-o să te întorci cerându-mi iertare.
— Poate, am spus. Dar dacă mă întorc, să mă întorc de rușine, nu de lașitate. Măcar de data asta să greșesc rămânând,