Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

grele de tot ce nu făcusem în 8 luni.

Le-am dus în tindă, le-am pus lângă sobă. Ea s-a așezat pe scaunul de la masă, cu mâinile în poală, și m-a lăsat să văd casa: sărăcăcioasă, dar curată, cu mușcate în geam și cu o icoană veche într-un colț. Pe masă, o farfurie cu mămăligă rece și brânză. Atât mâncase.

— Fac eu ceva de mâncare, am spus prostește.

— Nu de mâncare am nevoie de la tine, a zis. Și nu vreau să te aud promițând lucruri de care mâine îți