„Andrei, trebuie să vorbim. E important. Sună-mă.”
„Nu-ți cer bani. Nu-ți cer nimic. Doar să știi. Restul faci cum vrei.”
Și ultimul, cel mai scurt:
„Nu mai contează. Descurcă-te tu cu conștiința ta. Eu mă descurc cu copilul.”
Le schimbasem telefonul între timp, îmi pusesem alt număr salvat, nu mai văzusem niciodată căsuța aia. Dar asta nu era o scuză. Era doar felul în care norocul mi se aliase cu lașitatea.
Ce mi-a spus la poartă
Am lăsat-o pe Raluca lângă mașină și m-am dus după Ileana în curte.
Curtea