Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

Venise 60 de kilometri cu autobuzul, ca să-mi spună, și se întorsese 60 de kilometri înapoi, cu adevărul neascultat în poală.

— De ce nu m-ai chemat la telefon? am întrebat-o încet, aproape pentru mine.

— Ți-am dat mesaje, a strigat Ileana din poartă. Le-ai citit vreodată?

Am scos telefonul. Mâinile îmi tremurau. Am intrat la cererile de mesaje, la căsuța aia pe care n-o deschide nimeni niciodată, unde ajung mesajele de la numere necunoscute. Și acolo erau. Trei mesaje. De acum 7 luni. De acum 5 luni. De acum 2 luni.