era măturată, cu o găleată de var lângă prispă, cu rufe mici întinse pe sârmă — bumbăcei albi, o cămășuță, niște șosete cât degetul meu. Făcuse deja o parte din lucruri singură. Pregătise. În timp ce eu alegeam nașii de nuntă, ea împăturea scutece.
— Lasă lemnele, i-am spus. Le duc eu.
— Nu, a zis. Le duc singură, cum le-am dus 8 luni.
— Ileana. Te rog.
S-a oprit. M-a privit lung. Și pentru prima dată i-am văzut în ochi ceva ce nu era liniște. O sclipire de apă, repede stinsă.
— Știi ce