M-am căsătorit cu un bărbat orb pentru că am crezut că nu-mi poate vedea cicatricile

mic, iar eu îl ascultam cu gemenii vecinei care veneau adesea pe la noi. Muzica lui umplea pereții și-mi spăla sufletul, ca o ploaie de primăvară.

 

Ovidiu nu mi-a spus niciodată „te iubesc” în treacăt. De fiecare dată o făcea ca și cum ar fi fost ultima clipă, cu toată puterea inimii lui. Și atunci am înțeles că iubirea nu se măsoară în ochi, ci în fapte.

 

Într-o duminică, la biserică, părintele a citit despre răbdarea lui Iov. Cuvintele acelea mi-au intrat în inimă. M-am uitat la soțul