La telefon, fiul meu striga că sunt o rușine și că-l umilesc, pentru că nu voiam să-i dau cheile. N-am spus decât patru cuvinte…

să te liniștesc. Ți-o spun ca să știi că nu ți-a lipsit nimic niciodată — doar răbdarea.

Atunci a plâns. Un bărbat de 29 de ani, în mijlocul curții, cu praful pe pantofi, plângând ca la 7 ani.

Nu m-am dus la el. L-am lăsat să plângă. Am intrat în casă, am pus apa la fiert și am făcut ceai de tei, din cel cules de mine în iunie, de pe drumul spre cimitir.

Am ieșit cu două căni și am pus una pe scândură, lângă mine.

— Vino, i-am zis. Se