luni se duce.
— Cosmine, am zis. Uită-te la mine.
S-a uitat.
— Ușa mea e deschisă pentru tine. N-a fost închisă niciodată și n-o să fie. Dar nu e deschisă pentru lipsă de respect. Dacă intri, intri ca fiul meu, nu ca un om care vine să inventarieze ce rămâne după mine.
— Da, mamă.
— Cheile rămân la mine. Cât trăiesc. Nu din răutate. Din faptul că le-am cărat singură.
— Știu.
— Și încă ceva. Am fost la notar. Ți-am făcut testament. Tot ce e aici rămâne al tău. Nu ți-o spun ca