drept asupra averii părintelui cât părintele trăiește. Absolut niciunul.
Am stat câteva secunde fără să spun nimic. Aveam senzația că cineva ridicase de pe umerii mei un sac de 50 de kile pe care-l cărasem atât de mult timp încât uitasem că e acolo.
— Vreau să fac testament, am zis.
— Vă ascult.
— Vreau ca totul să meargă la fiul meu. Casa, pământul, animalele. Tot.
Notara a ridicat o sprânceană, dar n-a comentat.
— Și mai vreau ceva, am continuat. Vreau ca fiul meu să știe că testamentul se poate schimba. Oricând.