pe scaune. Ivona stătea între mine și bunica ei, dreaptă ca un soldat, cu genunchii lipiți, atentă la fiecare cuvânt al doamnei învățătoare. Când i s-a strigat numele, s-a ridicat atât de repede încât era să răstoarne scaunul, și a pornit spre catedră cu bărbia sus.
Doamna învățătoare i-a întins diploma. Un carton simplu, cu o panglică tricoloră lipită într-un colț. Pentru mine, care semnasem în viața mea sute de hârtii importante, nu era nimic. Pentru Ivona, era tot norocul lumii.
A luat diploma în ambele mâini, cu grijă, de