La ora 6 dimineața, țipetele soacrei mele au răsunat în tot blocul.

meu.

Era extrasul de cont.

Ratele plătite exclusiv din salariul meu.

Era actul de proprietate.

Un singur nume. Al meu.

Carmen a smuls hârtiile din mâna lui.

A citit.

A recitit.

Apoi a izbucnit.

„Minți! Sigur ai făcut ceva ilegal!”

„Nu,” am răspuns. „Doar am fost proastă suficient de mult timp.”

Tăcerea s-a lăsat ca o pătură grea.

Pentru prima dată, nimeni nu mai țipa.

„Dar… eu sunt soțul tău,” a spus Radu încet. „E casa noastră.”

Am zâmbit.

Un zâmbet obosit, dar sincer.

„Nu, Radu. E casa mea. Tu