meu.
Era extrasul de cont.
Ratele plătite exclusiv din salariul meu.
Era actul de proprietate.
Un singur nume. Al meu.
Carmen a smuls hârtiile din mâna lui.
A citit.
A recitit.
Apoi a izbucnit.
„Minți! Sigur ai făcut ceva ilegal!”
„Nu,” am răspuns. „Doar am fost proastă suficient de mult timp.”
Tăcerea s-a lăsat ca o pătură grea.
Pentru prima dată, nimeni nu mai țipa.
„Dar… eu sunt soțul tău,” a spus Radu încet. „E casa noastră.”
Am zâmbit.
Un zâmbet obosit, dar sincer.
„Nu, Radu. E casa mea. Tu