câteva luni după divorț, Gabriel m-a sunat.
Am răspuns.
— Alina?
Vocea lui era diferită.
— Da.
— Am găsit niște fotografii de la început.
— Ce fotografii?
— Din casa ta. Înainte să mă mut eu.
A tăcut.
— Era frumoasă.
Am zâmbit trist.
— Și încă este.
— Cred că la un moment dat am uitat că era a ta.
— Nu, Gabriel.
Am privit în jurul sufrageriei mele.
— Ai uitat că eu eram a mea.
Nu răspunse.
În primăvara următoare am schimbat grădina.
Am scos mobilierul ales de Patricia.
Am transformat camera pe care o ocupase