știam nimic.
Am crezut că o s-o urăsc pe Nina. Că o s-o urăsc până la moarte. În prima săptămână chiar am urât-o — pe ea, pe copiii ei, pe tot ce reprezentau. Mă gândeam că ea a fost amanta, femeia care mi-a stricat viața. Dar într-o seară m-a sunat. Nu știu cum făcuse rost de numărul meu — cred că de la Camelia, care începuse deja, pe ascuns, să vorbească cu sora ei vitregă pe telefon.
— Aurora, mi-a spus Nina cu vocea stinsă. Nu te sun să mă cert. Te sun