La înmormântarea soțului meu, o femeie necunoscută a leșinat lângă sicriu. Cei doi adolescenți care o țineau de brațe plângeau și strigau același cuvânt ca fiica mea: „Tata.”

pentru că nu mai dorm. Vreau să te întreb ceva. Ție ce-ți spunea când pleca?

Am înghițit în sec.

— Că mă iubește. Că muncește pentru noi. Că să am răbdare, că mai are câțiva ani și iese la pensie și n-o să mai plece niciodată.

La celălalt capăt s-a lăsat o tăcere lungă. Apoi am auzit-o plângând.

— Cuvânt cu cuvânt, a șoptit. Cuvânt cu cuvânt mi le spunea și mie.

Bonul din portofel

Ne-am întâlnit după o săptămână, la o cofetărie din Roman, la jumătatea drumului dintre noi. Ne era