săptămâni erau de fapt zece zile la mine, zece zile la ea, plus câteva zile „la lucru” care poate chiar erau la lucru, sau poate erau ale altcuiva de care nu știm nici acum. Aceleași scuze la amândouă. Aceleași telefoane scurte. Aceeași minciună, șlefuită nouăsprezece ani până ajunsese perfectă.
Și în tot calculul acela rece mi-a devenit limpede un lucru care m-a durut mai tare decât trădarea: niciuna dintre noi nu fusese amanta. Amândouă fuseserăm soții. Amândouă îi călcaserăm cămășile, îi ținuserăm mâncarea caldă, îl așteptaserăm la geam. Amândouă îi