Henric nu răspunse imediat.
În schimb, privi din nou peste umărul meu.
Am făcut același lucru.
Bărbatul cu geaca neagră nu mai era lângă stâlp.
— A plecat, am spus.
— Nu.
Vocea lui Henric devenise aproape o șoaptă.
— Doar s-a mutat.
Mi s-a făcut pielea de găină.
— Cine este?
Bătrânul își strânse mâinile.
— Nu știu cum îl cheamă.
— Atunci de ce ați chemat poliția?
Înainte să-mi răspundă, am văzut doi polițiști apropiindu-se rapid.
Henric ridică mâna.
— Aici!
Unul dintre ei veni direct spre noi.
— Dumneavoastră ați sunat?
— Da.
Apoi Henric arătă spre mine.
— El este.
Am simțit cum îmi îngheață sângele.
— Poftim?!
Polițistul se uită la mine.
— Domnule, vă rog să rămâneți aici.
— Stați puțin! Eu doar l-am ajutat cu valiza!
Henric interveni imediat.
— Nu el este problema.
Apoi adăugă:
— El este cel pe care cred că îl urmăresc.
Am rămas cu gura întredeschisă.
— Pe mine?!
Polițistul îl rugă pe Henric să explice.
Bătrânul își scoase ochelarii.
— L-am observat pe bărbatul acela înainte să-l întâlnesc pe Mihai.
— Unde?
— La cafenea.
Arătă spre capătul terminalului.
— Îl fotografia.
M-am uitat la Henric.
— Pe mine?
— Da.
Nu mai înțelegeam nimic.
— Poate făcea o fotografie la întâmplare.
Henric clătină din cap.
— Nu. Te-am văzut când te-ai ridicat. S-a ridicat și el. Când ai mers spre mine, a venit după noi.
Polițistul întrebă:
— Îl puteți descrie?
Henric începu să dea detalii.
Geacă neagră.
Aproximativ 40 de ani.
Barbă scurtă.
Șapcă gri.
În timp ce vorbea, colegul polițistului comunică prin stație.
Apoi primul agent se întoarse spre mine.
— Aveți vreun motiv să credeți că cineva v-ar urmări?
— Absolut niciunul.
— Ați avut conflicte? Amenințări?
— Nu.
Apoi m-am oprit.
Mi-am amintit ceva.
Cu trei zile înainte primisem un mesaj de la un număr necunoscut.
„Ar fi mai bine să nu te implici.”
Îl considerasem spam.
Îl ștersesem.
— De fapt…
Polițistul mă privi atent.
— Ce?
— Am primit un mesaj ciudat.
