mie cozile? Ca la ea?
Mi-au tremurat mâinile mai tare decât în ziua cu turta dulce. Am așezat-o pe scăunel și am început să-i despart părul, șuviță cu șuviță, așa cum îmi arătase odată mama mea. N-am zis nimic, ca să nu plâng. Ea privea în oglinjoara crăpată de pe perete și, la un moment dat, a spus, așa, pentru ea:
— Mama ar fi vrut să nu ne fie frig.
— Așa e, i-am răspuns. De-aia sunt eu aici.
În seara aceea, târziu, după ce copiii adormiseră, Doru punea lemne pe